Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat marți că Statele Unite încearcă să dea vina pe China pentru pandemia de COVID-19 pentru a distrage atenția de la faptul că Washingtonul nu a gestionat așa cum ar fi trebuit criza generată de noul tip de coronavirus.
Totodată, Zhao a adăugat că autoritățile americane doresc să păteze reputația Chinei la nivel internațional atunci când susțin că Beijingul ar fi influențat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru ca aceasta din urmă să ajute autoritățile chineze să ascundă adevărata dimensiune a pandemiei, informează site-ul agenției de presă Reuters.
Declarațiile oficialului chinez vin pe fondul unor declarații ale unor oficiali americani, printre care președintele Donald Trump și secretarul de Stat Mike Pompeo, care au acuzat în repetate rânduri OMS că ar fi ajutat China să mușamalizeze amploarea crizei atunci când aceasta a debutat, la finalul anului trecut.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni seara că Statele Unite ar putea să renunțe definitiv la finanțarea Organizației Mondiale a Sănătății dacă organizația „nu se va angaja să își îmbunătățească substanțial activitatea în următoarele 30 de zile”.
„Este clar că greșelile repetate ale dumneavoastră și ale organizației pe care o conduceți, ca răspuns la pandemie, au fost extrem de costisitoare pentru întreaga lume. Singura modalitate prin care Organizația Mondială a Sănătății poate să meargă înainte este aceea de a demonstra că este independentă față de China. Administrația mea a început deja discuții cu dumneavoastră în legătură cu reformarea organizației. Dar este nevoie de acțiuni rapide. Nu avem timp de pierdut”, se arată într-o scrisoare trimisă de Trump directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Totodată, scrisoarea lui Trump acuză că OMS „a ignorat în repetate rânduri informațiile credibile despre răspândirea coronavirusului la Wuhan în decembrie 2019”. Totodată, el a acuzat organizația că ar fi devenit „o marionetă a Chinei”.